monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Biroul Electoral Străinătate: legea nu permite prelungirea programului de vot

Purtătorul de cuvânt al BES, Andra Monica Asănică, a declarat, pentru MEDIAFAX, că au fost primite de la mai multe asociaţii cereri pentru prelungirea perioadei de votare, dar judecătoarea a explicat că nu se poate, întrucât legea este clară şi nu lasă loc de excepţii.

"Nu au fost sesizate nereguli în ceea ce priveşte procesul electoral. În schimb, mai mulţi cetăţeni şi-a exprimat nemulţumirea, prin email sau telefonic, pentru faptul că s-au format cozi şi le este teamă că nu vor vota toţi. Am mai primit sesizări şi de la asociaţii care au cerut prelungirea programului de votare", a precizat locţiitorul preşedintelui BES, Andra Monica Asănică.

Întrebată dacă se ia în considerare prelungirea programului de vot, purtătorul de cuvânt al BES a precizat că instituţia nu are atribuţii în acest sens, iar legea nu permite acest lucru.